„Wir waren arm, aber glücklich“: Wie die Nostalgie uns dazu gebracht hat, eine Diktatur mit einem Lächeln auf den Lippen zu wollen
Von OffaThatThang
„Wir waren arm, aber glücklich“: Wie die Nostalgie uns dazu gebracht hat, eine Diktatur mit einem Lächeln auf den Lippen zu wollen
Von OffaThatThang
6 Kommentare
De curiozitate, acum ai impresia ca esti liber?
Eram saraci dar aveam 20 de ani si inca aveam erectie deci erau vremuri mai bune /s
*Daaa, si ce tineri mai eram..*
Incep sa cred ca nu imbecilii sunt de vina. Oamenii sunt ca un copac in vant. Se indoaie dupa directia vantului. Nu cred ca mai putem da vina pe oameni pentru ca reactioneaza cum reactioneaza la forte externe mult mai mari decat ei.
Din punctul meu de vedere, nici cei care sufla nu sunt vinovati. Ei isi urmaresc interesele. Rusia vrea sa destabilizeze regiunea; China vrea sa domine economic lumea; SUA vrea sa ramana stapana tuturor.
Problema oamenilor rationali este ca au incetat sa mai fie rationali in momentul in care nu au acceptat ca regulile jocului s-au schimbat. Nu s-au adaptat suficient de repede.
Primesti propaganda impotriva intereselor tale? Ok, raspunzi cu aceeasi moneda. Stai, ce? Nu poti pentru ca fluxul de informatie este unidirectional? Ok, bloceaza si tu fluxul. **Make it even.**
Da, sigur, luptand cu armele inamicului risti sa te transformi in el – poate te transformi, poate nu – insa care-i alternativa reala? Sa te stapaneasca si sa te transforme el insusi?
Poate ca, in toata confuzia asta, nu-i vorba despre imbecilitate, ci despre incapacitatea oamenilor de a se adapta vitezei schimbarii externe fata de ritmul lor intern de procesare si reactie.
E un efect psihologic bine studiat: trecutul pare rezolvat și cert, iar viitorul este incert. Vei primi același răspuns de la nostalgicii comuniști: „nu a murit nimeni de foame“. Dar asta o spun acum, după 40 de ani. Prin anii ’80, dacă i-ai fi întrebat, ar fi fost foarte nemulțumiți de viața pe care o duceau.
Foarte mulți oameni trăiesc extraordinar de greu în acest moment, fie din cauza lor, fie din cauza altora (nici nu prea contează motivul în momentul de față), fără vreo speranță că situația lor s-ar putea îmbunătăți. Pentru ei nu se va schimba cu nimic viața dacă trecem de la semi-democrația noastră, la dictatură. Ba chiar vor fi mulțumiți că și cei care o duc puțin mai bine vor ajunge la nivelul lor de trai. Și da, pentru ei va deveni viața chiar mai liniștită, nu mai trebuie să își caute un loc de muncă (căci vor primi unul automat), nu vor mai vedea nici o știre cu violență excesivă (nu se vor mai da la televizor, în afară de faptul că UE vrea să ne fure caii), vor fi numiți niște oameni politici trădători de neam și țară, supuși al diabolicului Soros, vor mai maltrata niște Romi prin piețe să le potolească pofta de sânge. Iar viața va merge în continuare, cu producții record de la an la an (pe hârtie), și oameni tot mai înfometați și munciți pe brânci 6 zile din 7 cu duminica zi de muncă voluntară obligatorie. Și filmați din toate unghiurile 24/7 să nu cumva să mai poată oameni să “se descurce” ca pe vremea lu’ Ceașcă (iar prin asta mă refer la acel furt mizer de la locul de muncă, unde luau tot ce nu era prins în cuie).