Partidului Comunistilor din Republica Moldova
(PCRM), pe listele caruia a fost ales deputat in
2011. În acea perioadã, a devenit un personaj vocal în protestele organizate împotriva Aliantei pentru Integrare Europeană, exprimându-se dur impotriva orientarii pro-UE a guvernarii de atunci.
În perioada 2012-2014, a participat activ la manifestatii anti-europene, a contestat semnarea Acordului de Asociere cu UE si a sustinut deschis referendumuri separatiste precum cel organizat în Găgãuzia.
Ion Ceban a fost ales primar al Chisinăului din partea PSRM in 2019, iar peste doi ani el a fondat propria formatiune – MAN -, afirmând că aceasta va reprezenta o alternativă la guvernarea PAS.
În ultimii ani, Ceban si-a ajustat discursul intr-o directie pro-europeana, însã potrivit unui document emis de Departamentul de Stat al SUA in 2022, MAN figura printre entitatile sustinute de agentul FSB lurii Gudilin, în cadrul eforturilor Moscovei de a influenta scena politică din R. Moldova.
Acelasi document american il asocia pe Ceban cu o retea de influentă pro-rusã, alături de alte personaje sanctionate, precum llan Sor sau Vlad Plahotniuc.
zannikel on
Iv Ceban proeuropean cu interdictie in Schengen. Absolute cinema
Yionko on
Pro europeanul
G0_0DKat on
oricum cu shura in moscova o sa se duca
Commercial_Drag7488 on
Uhm why?
DemocratiaIncaEVie on
Perfect,nu-l vrem în România,la Moscova cu el
itrustpeople on
cred ca urmeaza Victoria Furtună si Alexei Lungu. toti pro rusii trebuie declarati persona non grata in Romania si Ucraina
Leave A Reply
Du musst angemeldet sein, um einen Kommentar abzugeben.
8Â Kommentare

Sursa: Știri MD