ca tot am vorbit de subiectul asta atata timp. titlul este ultra inselator. se vede si in continut ca e asa. nu schimba cu nimic ce a fost pana acum. e practic aceeasi decizie trecuta repetata.
cum am spus si atunci „Combaterea fraudei grave care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene“ frauda grava daca nu scrie in legislatia nationala este de 50.000 de euro in sus. pe celelalte spete ca frauda TVA si evaziune, romania a semnat parca in jur de 2017 documente ce pot fi sub jurisdictia CJUE, adica nu sunt prescrise faptele respective si nu erau in vizor cu deciziile ccr/iccj din 2022. ci fapte mult mai vechi si care nu sunt sub speta decizie CJUE. ramane ca inainte.
presa se bate in titluri cu CJUE ca sa treaca abuzuri legale. in curtea de apel constanta au aplicat decizia CJUE pentru prescriptie si frauda cu fonduri europene la un episod de batai si incaierare.
random0405 on
duh
uzu_afk on
Deci, cine imi poate explica de ce e nevoie de prescriptii totusi?
starhobo on
„UE subminează independența justiției“. 48 de ore mai târziu dl. Nicușor Dan anunță că va face în sfârșit un anunț legat de referendumul despre justiție dar cu un subiect ușor modificat „Nu-i așa că nouă ne place mai mult la 🇷🇺?“
SpareManager on
iar a dat liviu avram cu clickbait si nu au stat unii sa citeasca mai departe. mare talent sa scrii asa clickbait. preluarea budeanu se vede. a schimbat titlul de 3 ori acum.
Vucea on
Se rezolvă, vor fi tot mai puține cazuri pe rol.
zMaie on
La ce corupție avem nu m-ar mira să zică la sfârșit „nu se poate, nu e constituțional“ ..
Sharkinu on
Vine CCR si o sa zica ca CJUE nu e constitutional.
lightspuzzle on
gasesc ei altceva. nu subestima inventia romaneasca.
asidealex on
As it copulating is in every normal democracy. Prescription is stopped as soon as investigation starts for copulating sake, copulaters!
Leave A Reply
Du musst angemeldet sein, um einen Kommentar abzugeben.
23 Kommentare
Lia: facem pariu?
Lia: Seen
Iar vor iesi Vantu si toti mafiotii cu televiziuni sa ne spuna ca UE e rea si BRICS e viirorul.
Da dar Nicușor Dan e mulțumit de justiție așa cum e
Deci, hai repede cu prescrieri, achitări, modificări ale legilor justiției înainte să fim obligați să aplicăm asta.
Mai e vreunul afectat? Cred ca decizia asta a venit cu 3-4 ani intarziere.
Tara bananiera nu stie sa citeasca deci seen si aia e.
Privim cu atenție și îngrijorare
Îmi explică și mie cineva care se pricepe ce înseamnă asta pentru noi?
Nu inteleg de ce aceasta stire nu este BREAKING NEWS pentru *toate* televiziunile si site-urile de stiri?
https://preview.redd.it/rvv3vzu7pkdh1.png?width=849&format=png&auto=webp&s=960a12aadaf63585f6fbc1bdae1eb0954bf82a59
Guys, decizia asta e MASIVA:
Inca o persoana pe Death Note-ul Liei de entitati care ataca independenta justitiei din Romania.
OP, daca vrei sa intretii stirea asta, care ar trebui sa fie clar TOP, poti adauga comunicatele oficiale:
1. [https://curia.europa.eu/site/upload/docs/application/pdf/2026-07/cp260105ro.pdf](https://curia.europa.eu/site/upload/docs/application/pdf/2026-07/cp260105ro.pdf)
2. [https://www.iccj.ro/2026/07/16/precizarile-instantei-supreme-in-contextul-deciziei-curtii-de-justitie-a-uniunii-europene-in-cauza-lin-ii/](https://www.iccj.ro/2026/07/16/precizarile-instantei-supreme-in-contextul-deciziei-curtii-de-justitie-a-uniunii-europene-in-cauza-lin-ii/)